reparator

See also: reparatør

Latin

Pronunciation

Etymology 1

From reparō +‎ -tor.

Noun

reparātor m (genitive reparātōris); third declension

  1. renewer, repairer, restorer
Declension

Third-declension noun.

singular plural
nominative reparātor reparātōrēs
genitive reparātōris reparātōrum
dative reparātōrī reparātōribus
accusative reparātōrem reparātōrēs
ablative reparātōre reparātōribus
vocative reparātor reparātōrēs
Descendants
  • French: réparateur
  • Italian: riparatore
  • Portuguese: reparador
  • Romanian: reparator
  • Spanish: reparador

Etymology 2

Inflected form of reparō.

Verb

reparātor

  1. second/third-person singular future passive imperative of reparō

References

Romanian

Etymology

Borrowed from French réparateur. By surface analysis, repara +‎ -tor.

Adjective

reparator m or n (feminine singular reparatoare, masculine plural reparatori, feminine and neuter plural reparatoare)

  1. repairman

Declension

Declension of reparator
singular plural
masculine neuter feminine masculine neuter feminine
nominative-
accusative
indefinite reparator reparatoare reparatori reparatoare
definite reparatorul reparatoarea reparatorii reparatoarele
genitive-
dative
indefinite reparator reparatoare reparatori reparatoare
definite reparatorului reparatoarei reparatorilor reparatoarelor